PDL 2 – 0 USL
Scena principală – Neamț
Cu aceasta ocazie țin sa-l felicit pe domnul Pinalti pentru campania excelentă din colegiul uninominal 6 al județului Neamț. A fost o campanie extrem de eficientă căruia nu i se poate imputa decât lipsa de finețe. “Norocul” domnului Rădulescu că nu avea prinți în electorat.
USL-ul dacă nu a putut să învingă mașina lui Pinalti, trebuiau măcar să o filmeze, dar nu pentru talkshowurile fără finalitate de la moguli, ci pentru a înțelege ce au de făcut și cum se câștigă alegerile.
Scena secundară – Maramureș
Participare la vot: 25%
Secretoși la exit-polluri: 28%
Rezultate parțiale cunoscute pana la acest moment: egalitate 40%-40%
De ce e PDL învingător?
Pentru că USL habar n-are cum se câștigă niște alegeri. Am senzația ca în USL singurul care știe ceva despre campanii electorale e Ponta, iar cu toată președinția sa, e prea tânăr să-l bage cineva în seamă.
De unde numerele 25-28-40-40 ?
În urma declarațiilor date de ambii candidați la Realitatea, putem explica elegant prin versurile Luceafărului(nu, nu despre Cozma e vorba) din Scrisoarea a III-a:
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.
Dacă aș încheia cu ce ar trebui să facă opoziția pentru a nu rămâne proști aș fi la fel de sec ca talkshowurile de care ziceam. Mie-mi place însă să fiu mai simplu și mai sec decât ei.
Anunț victoria PDL la următoarele alegeri.
UPDATE: In final la maramures a fost una, sau alta… ma rog, Tataru de la USL a castigat alegerile. Cu privire la prezenta la vot, recomand USL-ului sa puna candidati cu cat mai multe rude la urmatoarele alegeri.